Zilele acestea am fost mai sociabila decat de obicei si am dat curs invitatiilor in oras.
Situatia a stat in felul urmator: am fost sunata perseverent  sub pretexte asa usor abordabile gen: „ce mai fac, ce carte imi recomanzi, cand ai timp sa ne vedem” etc, apeluri insotite ulterior de mesaje cu diverse imagini haioase sau cu „saptamana buna, o zi frumoasa”, chestii d-astea, urmate apoi de idei de la sport pana la localuri cool din Bucuresti.
Dupa ce am acceptat sa ne vedem, ca, deh, isi face omu’ timp macar o data, m-am „pomenit” in mijlocul unui monolog interminabil. Adica omu’ vorbea pentru el in fata mea si a celorlalti, asteptand sa ii dam dreptate sau sa „verse el tot”, fara sa il intereseze daca il ascultam, daca vrei sa spui si tu ceva, daca esti ok… Dupa care repeta ce ti-a mai spus o data, chiar daca ii confirmai ca ai auzit. 🙂 
Orice interventie din partea mea era nesemnificativa… Nu o data am fost intrebata acelasi lucru de mai multe ori, semn clar ca interlocutorul nu aude, nu este prezent.
Intorcandu-ma acasa dupa „valoroasele” intalniri observam ca si pisica mea cersea aceeasi atentie. Cerea insistent mangaieri, sa ma uit in ochii ei, sa o observ, sa o perii, etc. Cum incercam sa imi mut atentia, fie mieuna enervant, fie imi lovea mana ocupata cu telefonul sau cu o carte.

Hm, ce mai comparatie!:)

Unii oameni asteapta la fel ca un animal „servicii externe” pentru ca nu sunt centrati pe sine. Acest lucru inseamna ca nu se cunosc, nu stiu cine sunt, ce preferinte au, cum sa se faca fericiti, cum sa relationeze, cum sa aiba o discutie plus valoare, adica o calitate a vieti cu alte cuvinte. Ei asteapta din exterior ca niste copii neputinciosi, plictisiti si uneori rasfatati. Ei sunt gata sa se supere, sa riposteze, sa te pedepsesca daca faci altfel.

In mare parte aceste persoane au o personalitate narcisica, iar cand spun lucrul acesta gandul imi fuge la Mr. Donald. Adica Trump. 🙂

Pentru ei nimic nu conteaza decat propriile lor placeri si validari din partea publicului larg. Adica au un comportament infantil, sunt ca niste copii care nu au primit atentie din partea parintilor, validarile si incurajarile lor, si incearca sa puna in act lipsurile de atunci.

Eric Berne, autorul bestsellerului „Ce spui dupa Buna ziua”, descrie tipurile de roluri (Copil, Adult si Parinte) in care intram in urma relationarii cu ceilalti in cartea „Analiza tranzactionala in psihoterapie”.

Adultii sunt cei care sunt echilibrati emotional, responsabili, atenti, care decid in cunostinta de cauza, spre binele lor si al altora, si se simt confortabil asa, si isi asuma, nu?

In rolul de adult starea de bine vine din interior, ti-o produci si ti-o alimentezi tu insuti. Nu mai ai nevoie de audienta si nici de haine sau masini scumpe ca sa te remarci. Corect?

Insa pentru a fi Adult este nevoie sa rezolvam problema Copilului interior care sufera, isi cere drepturile, vrea sa fie vazut, si a Parintelui interior dominant si acaparator care starneste Copilul nostru interior. Conflictul din interiorul nostru dintre Parinte si Copil nu permite dezvoltarea Adultului din noi si implicit relationarea cu ceilalti intr-un mod echilibrat si sanatos.
Poti afla mai multe depre tine reflectind asupra comportamentului tau si observind cand intri in rol de Copil, cand esti Adult si cand intri in rol de Parinte cu tine insuti si cu ceilalti. Cu ce rezoneaza in tine acest tipar de comportament? Care sunt nevoile tale de fapt? Daca sunt ok pentru tine si pentru ceilalti? Si cat la % ocupa rolul de Copil, Adult si Parinte in viata ta?

Astept mail,
😉

 

Distribuie: