Am primit incurajari de la cititori de a continua sa pastrez stilul prietenos si pe intelesul tuturor celor nefamiliarizati cu domeniul acesta al psihologiei si terapiei. ­čÖé
Asa ca m-am hotarat sa explic intr-o modalitate ultra simplista ce inseamna trauma sau rana emotionala care afecteaza Sinele nostru (identitatea noastra) si, bineinteles, actiunile si viata noastra. Cum apar anxietatile, depresiile, atacurile de panica si alte tulburari psihopatologice?

Asadar, va invit sa facem impreuna un exercitiu:
” Asigurati-va ca dispuneti de 5-10 minute de liniste. Asezati-va comod, relaxati-va, inchideti ochii si respirati incet si calm. Puneti-va doar cateva minute in locul unui fat! Imaginati-va ca sunteti o bucatica de carne cu inima, creier, auz, simturi, care se hraneste prin cordonul ombilical de la mama. Imaginati-va ca sunteti in burta acestui univers… Odata cu inceperea contractiilor incepeti sa simtiti o mama nelinistita, plina de frici, de durere care va da semnale ca este timpul sa parasiti locul cald si sigur in care v-ati obisnuit atatea luni, atata timp. Imaginati-va traseul pe care omuletul (adica dvs. insiva) va trebui sa-l parcurga ca iasa afara, cum sunteti impins atatea ore sau luat cu forta din burta mamei, cum ramaneti fara aer, vi se taie cordonul ombilical, cum ajungeti intr-un mediu necunoscut in care va trebui sa respirati diferit, in care este alta temperatura, in care va trebui sa va alimentati total altfel, care este plin de zgomot, de prezente, reguli si cate si mai cate.
Cum va simtiti? Va este frica? Simtiti ca poate veti muri? Sunteti speriat? Va simtiti neajutorat, dezorientat? Nu mai aveti niciun contact cu mama, cu ceea ce stiati. Sunteti singur. Sunteti singur si simtiti miscari in jurul dvs., fosnet, energie, temperatura, sunete, aer, ca va doare burta, cum corpul face lucruri neobisnuite, vi se pun haine, etc.
Apoi incepeti sa cresteti. Nu puteti face primii pasi… Imaginati-va dupa aceea cum va simtiti neputincios cand asistati la tot felul de scene in familie si nu puteti face nimic. Nu stiti sa verbalizati atunci cand vreti ceva, cand va doare ceva. Apoi cand va simtiti ranit de vorbele si faptele cuiva apropiat, cand va simtiti nedreptatit, cand ┬á….?! Cum va simtiti si cum ganditi cand parintele pleaca la job si intarzie sau cand sunteti dusi la bunici si lasati acolo? Vinovat, parasit, abandonat? Sunteti mic si nu aveti de unde sa stiti!
Doar aveti nevoie de un parinte disponibil, care sa va insoteasca, care sa va ofere siguranta, iubire, atentie, hrana, stabilitate si aprobare, incurajare. De cineva care sa va respecte Sinele (identitatea) asa cum este el. ”
Rana emotionala apare si atunci cand mama este insarcinata si refuza sarcina, incearca sa faca avort, traieste intr-un mediu ostil, nu se simte iubita, sufera de propriile anxietati pe care le transmite fatului, etc. Ei, ce mai spuneti si de asta, cumplit, nu?!

Fiecare rana aparuta in urma unui eveniment traumatizant din frageda copilarie si nu numai afecteaza Eu-l nostru despicandu-l in mai multe parti.
Ca un bebelus sau un copil sa supravietuiasca, nu are alta varianta decat cea a disocierii propriului Eu in mai multe bucati. Adica o parte din Eu-ul nostru nu face fata pericolului la care este expus si amorteste, incremeneste si se rupe. Partea aceasta ramane la stadiul acela, nu evolueaza, insa face parte din noi. Asadar, o parte din Eu ramane acolo ranit, incremenit, disociat, alta parte din Eu invata sa supravietuiasca, sa se pastreze sanatos, alta parte din Eu isi impune reguli noi, invata sa fie altfel, asa cum vor ceilalti, asa cum vede in alte parti si crede ca este mai bine, etc.
Si cat efort si energie consuma psihicul nostru sa pastreze acest echilibru interior si legaturile dintre toate partile Eu-lui nostru!
Cu cat este mai adanca rana si aparuta de timpuriu, cu atat suntem mai departe de ceea ce suntem noi cu adevarat si mai dificil de a o identifica…

Altfel, crestem si ne dezvoltam evitand sa ne uitam la friciile noastre, la umilintele, neputintele si nedreptatile prin care am trecut. Incercam sa compensam aceasta rana cu activitati si ganduri prin care sa ne demonstram tocmai viceversa: ca nu ne este frica, ca avem un statut important pentru care merita sa fim apreciati, vazuti, respectati, aplaudati mereu.
Facem alegeri extravagante prin care sa fim diferiti de ceilalti, unici, avem adictii printre care munca (pentru ca ne redirectioneaza si capteaza atentia in alta directie, pentru ca ne aduce bani si un statut care iar ne orbeste indepartandu-ne de rana principala), sexul, alcoolul, etc. Si toate astea pentru ca nu vrem sa vedem rana, cauza principala, si asta, pe buna dreptate, pentru ca ne doare.

Insa daca am sta cu noi insine fara aceste adictii intrebandu-ne mereu „cine sunt eu acum?”, „cum simt eu acum?”, „de ce fac lucrul asta acum?”, „de ce simt furie?” si alte intrebari ajutatoare, vom ajunge usor sa intelegem mecanismul dobandit de-a lungul timpului. Acest mecanism de protectie ne-a invatat sa gandim intr-un anumit fel care sa ne ajute, sa simtim intr-un mod in care nu ne-ar afecta, sa actionam intr-o maniera automatizata care ne-ar proteja emotional, sa ne hranim cu activitati care sa ne distraga atentia de la durerea esentiala si care ne-ar umple timpul intr-un mod atragator. (…)
La unele persoane, un simplu eveniment inopinat, oarecum asemanator cu cel care a declansat rana initiala, e suficient sa bulverseze universul acestora. Acesta ar fi un moment de a-si rezolva conflictul interior, bineinteles cu ajutorul unui terapeut profesionist care sa va insoteasca pe tot parcursul „travaliului”. Mai mult, trebuie sa fiti si pregatit sa va expuneti pas cu pas.

Am citit o carte, „Strigatul copiilor muti”, acum 8-10 ani, nu am inteles nimic atunci, insa stiu ca mi-a placut. Spunea un adevar pe care nu eram pregatita sa-l inteleg. Era despre mine. ­čśë Prin urmare, putem sa deschidem usa traumei d-abia atunci cand suntem pregatiti. Pana atunci nu auzim, nu vedem, nu intelegem, nu ne aducem aminte…
Am avut pacienti care imi spun ca nu isi aduc aminte nimic pana la nu stiu cati ani. Intr-adevar, este dureros sa iti aduci aminte si sa mai treci inca o data prin ce ai trecut! Sau ca memoria lor incepe sa fie afectata. Fireste, e dureros sa pastrezi in memorie genul asta de amintiri! (…)

De multe ori, problemele noastre nu sunt ale noastre, ci doar preluate, invatate.
De exemplu, am preluat de la mama tristetea, insa tristetea nu este a mea, este a ei, insa am preluat-o inconstient pentru ca m-am identificat de ea. Sau am invatat sa fiu bolnav pentru ca, numai asa, cand eram mic primeam afectiune si acum fac la fel pentru ca asta este modelul. Sau agresivitatea mea nu este a mea, ci a tatalui care m-a agresat fizic, verbal, emotional, iar eu, mic fiind, nu am putut sa fac fata, ca era prea mult, si m-am identificat cu ea, am preluat-o si eu inconstient. Iar eu, prin urmare, deven propriul meu agresor emotional (ma autosabotez) si agresor cu ceilalti (atrag persoane carora le pot face rau emotional). Sau ma comport ca un copil, chiar daca sunt adult, pentru ca nu am avut suficienta iubire din partea parintilor la varsta respectiva, si le transfer celorlalti rolul de parinte pentru ca, la nivel inconstient asta este nevoia mea: de a fi ingrijit, iubit, incurajat. Sau nu reusesc sa mentin o relatie intima cu partenerul de viata pentru ca relatia de simbioza cu mama este defectuoasa. Unii adulti, din cauza acestei relatii de simbioza neimplinite cu mama, locuiesc in continuare cu parintii asteptand sa se produca aceasta legatura, nu reusesc sa fie autonomi emotional. Si pot continua lista cu zeci de exemple…

Terapia va ajuta sa va intoarceti la momentul sau momentele initiale care au declansat aceste rupturi in interiorul dvs. Trebuie sa va luati in serios trauma! Altfel, in schimbul unor optiuni care sa ne capteze atentia si sa ne stimuleze cat de cat, momentele de tristete si de instabilitate emotionala se vor acumula ducand la anxietati, depresii si imbolnavire fizica (prin somatizare) si psihica.

Terapia va ajuta sa vedeti ce s-a intamplat cu dvs. in momentul traumei, sa intelegeti procesul, sa il asimilati si sa va intregiti. Usor veti renunta la adictii, va veti simti plini de energie, de vitalitate, impliniti si cu sens.

Asa vom reusi sa facem alegeri bune in viata, atat pentru noi, cat si pentru ceilalti, pentru societate. Pana nu ne cunoastem pe noi, nu stim care este Sinele nostru, identitatea noastra, este greu sa alegem, sa stim ce vrem.

Alegerea partenerului de viata, a prietenilor, a grupului de apartenenta, a mediului socio profesional si alte alegeri sunt facute de fapt de partea traumatizata din noi.

Extrapoland putin sa ma refer si la alegerile politice, ca tot a fost votat Donald Trump de curand. Ele┬ásunt de fapt un indicator a starii de sanatate psihica si emotionala a indivizilor care formeaza o societate. Societatea este o oglinda a indivizilor care o populeaza. Partenerul de viata devine o oglinda pentru celalalt, iar copilul o oglinda a echilibrului mamei, a familiei. ­čśë

Atat de important este sa vedem si sa vindecam partea ranita, traumatizata din noi!

 

Distribuie: