„- Si unde-as gasi locul acesta, intreaba Ursul cel ranit?
– In mintea si sufletul tau, raspunse Copacul!
– Si unde mi-as intalni fratii si parintii pierduti?
– In mintea si sufletul taul!
– Si unde as putea sa-mi gasesc Ursoaica, pe copiii mei?
– In mintea si sufletul tau!
– Si unde este mintea si sufletul meu?
– S-au ratacit in padurea din tine.”

Intr-o zi de vineri, intalnirea cu clientul de la ora 16.00 a fost amanata chiar inainte cu 30 minute. Obisnuita cu un program extrem de incarcat, m-am simtit blocata atunci cand rutina m-a aruncat in seninul zilei lipsit de orice fel de planificare, de perspectiva. Cam doua ceasuri m-am gandit si razgandit cu privire la ce mi-as dori sa se-ntample. Sufletul meu a ales, in sfarsit, sa mearga la o piesa de teatru.
Ajungand prea devreme la Teatrul Bulandra de la Gradina Icoanei, m-am pomenit inconjurata de un decor interesant si puternic luminat. Facand un exercitiu de imaginatie, am inceput sa-mi inchipui ca pe scena aceasta voi juca chiar eu, iar piesa va fi chiar despre mine. Am dat un titlu piesei, mi-am ales personajele cu grija si le-am lasat sa joace in tacere.
Intre timp sala s-a umplut cu alti spectatori.

Jeanne, fiica lui Nawal, personajul principal al piesei, este deja in cautarea tatalui necunoscut. In aceasta calatorie din Orientul Mijlociu, fiica descopera de fapt viata mamei ei, Nawal.

Ei si-au numit spectacolul „Incendii”. Al meu s-a numit „Umbre”.

Sa fie oare atat de dureros sa accepti durerea parintilor carora le-a fost aproape imposibil sa isi manifeste iubirea intr-un sistem absurd politic si religios?