Mi-a placut atat de mult aceasta perspectiva de abordare si solutionare a problemelor incat am copiat-o ca s-o am la indemana caci este extrem de utila, si, pentru ca este atat de fireasca, o uit mereu. 🙂 Mai puteti cauta pe youtube si experimentele gandite si explicate de catre Dr. Masaru Emoto care sunt la fel de interesante. 😉

TERAPIA IERTARII 

În urmă cu două decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea științifică cu ceea ce am putea numi, pe bunădreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confruntaîn acel moment cu probleme deosebit de grave în secția bolnavilor psihici care comiseseră crime abominabile. Violența acestora era atât de mare încât, deși purtau cătușe la mâini și la picioare, personalul medical se simțea serios amenințat de aceștia, iar cei mai mulți psihologi clinicieni obișnuiau săși dea demisia dupăaproximativ o lună de lucru cu acest gen de pacienți.

În ciuda avertismentelor colegilor bine intenționați, care încercau să-l convingă să nu lucreze într-un astfel de loc, fiindcă asta echivala cu o sinucidere în plan profesional, Dr. Ihaleakala Hew Len a acceptat totuși postul. Și atunci au început să apară miracole. După numai câteva luni, s-a dovedit că,în cazul multora dintre acești pacienti, nu mai era nevoie de cătușe. Dozele medicației au scăzut simțitor la majoritatea pacienților și chiar s-au sistat în cazul unora. După patru ani, pavilionul a trebuit să fie închis din lipsă de.. pacienți violenți.

Partea cea mai interesantă este că, în acești patru ani, Dr. Len nu a vorbit cu nici unul dintre temuții săi pacienți. Mai mult, nici măcar nu i-a văzut! Cerințele sale la ocuparea postului de psiholog clinician au fost de a i se oferi un birou și acces la dosarele criminalilor spitalizați.

“Tot ce a trebuit să fac a fost să lucrez cu propria mea persoană” a declarat ulterior Dr. Len. “Dacăvrei să vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poți face vindecându-te pe tine.”

În prezent, trecut de 70 de ani, Dr. Len a ajutat cu succes de-a lungul carierei sale, folosind aceastămetodă pe mii de persoane, lucrând inclusiv cu grupuri din cadrul unor organizații internaționale prestigioase precum UNESCO și Națiunile Unite. Dr. Len deține un doctorat în psihologie obținut la Universitatea din Iowa, Statele Unite, dar el atribuie remarcabilul său succes ca psiholog clinician practicilor de vindecare tradiționale învățate de la Morrnah Nalamaku Simeona, o femeie “kahuna“.

Cine sunt “kahuna“?

În limba hawaiiană, “huna“ înseamnă “secret”, iar “kahuna“ înseamnă “păstrător al secretului”, “expert”, “magistru”. Dacă vreți, “kahuna“ reprezintă echivalentul meșterului în sistemul de bresle medieval. Orice meserie, artă sau meșteșug avea proprii săi “kahuna“.

Termenul a devenit însă cunoscut ca echivalent al șamanului, vraciului, preotului. Legendele abundăîn descrierea puterilor acestor “kahuna“, capabili să realizeze vindecări miraculoase, să influențeze vremea, să meargă pe cărbuni încinși, săși atragă prosperitatea etc.

Morrnah Nalamaku Simeona s-a numărat printre ultimii “kahuna“ veritabili din Hawaii, fiind numităoficial, în 1983, de către autorități drept “o comoară vie a Hawaii-ului” (living treasure of Hawaii). Ea a înființat “Foundation of I”, o organizație non-profit menită să răspândească filozofia și practicile psihologice ale vechilor “kahuna“, înainte ca acestea să se piardă. Metoda tradițională învățată de Dr. Len de la Morrnah Simeona și aplicată cu succes la Spitalul de Stat din Hawaii și nu numai, poartădenumirea de Ho’oponopono, care s-ar putea traduce prin “a îndrepta lucrurile”, “a corecta o eroare”.

Metoda este extraordinar de simplă, atât de simplă încât mintea noastră, fascinată de complex și maestră în a complica masiv și inutil lucrurile, are impulsul de a o respinge imediat. Pe de altă parte,în ciuda simplității ei, metoda are la bază principiile “huna“, care sunt destul de greu de acceptat de noi, cei crescuți în spiritul respectului pentru “rațional” și “științific”.

Lumea este o reflectare a gândurilor noastre!

Asemeni lui Buddha, vechii “kahuna“ considerau că noi creăm lumea prin gândurile noastre. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se întâmplă în viața noastră reprezintă o consecință a gândurilor noastre. În cuvintele lui Morrnah Simeona, lumea este o reflectare a ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Dacă ne confruntăm cu o problemă, trebuie să căutăm cauza în noi înșine, nu în factorii exteriori.

  • Dacă o persoană ne agreseaza, este util să ne amintim că ceilalți sunt o oglindă pentru noi și căagresivitatea respectivei persoane nu este decât proiecția în exterior a propriei noastre agresivități refulate.

  • Daca șeful ne spune că nu suntem suficient de buni pentru postul pe care îl ocupăm, atunci vorbele lui nu sunt decât o reflectare a ceea ce noi înșine gândim în sinea noastră despre noi.

  • Dacă ne îmbolnăvim, este bine de știut că, pentru “kahuna“, trupul este o casă pentru gânduri: cauza îmbolnăvirii rezidă în negativitatea unui gând, într-o eroare de judecată.

“Nu-i nimic în neregulă cu erorile de judecată”, declară cu umor Dr. Len.

“Te pot omorî, asta-i tot.”

În viziunea unui “kahuna“, mintea este asemeni unei grădini, iar gândurile asemeni unor semințe. Eleîncolțesc și dau roade. Trebuie să avem grijă ce gânduri plantăm în mintea noastră, căci, inevitabil, vom culege ceea ce am semănat. Vestea bună este că orice stres, dezechilibru sau boală pot fi corectate lucrând cu tine. Nu este nevoie să cauți răspunsuri sau ajutor în afara ta. Și nimeni nu îți poate oferi informații mai relevante decât cele pe care le poți obține singur căutând în tine însuți, susține Morrnah Simeona.

Pentru “kahuna“, circumstanțele exterioare sunt un barometru al nivelului nostru de conștiință. Starea de sănătate sau de boala, prosperitatea sau pauperitatea, succesul sau eșecul nostru ori al celor din jurul nostru, reflectă nivelul de conștiință la care am ajuns. Dacă nivelul nostru de conștiință se modifică, circumstanțele exterioare se schimbă rapid, iar nivelul de conștiință poate crește semnificativ dacă ne asumăm responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă în viața noastră, pentru tot ce se întâmplă în jurul nostru.

Vindecarea ori schimbarea încep cu asumarea responsabilității.

Ce înseamnă să ne asumăm 100% responsabilitatea pentru absolut tot ce se întâmplă în viața noastră?

Înseamnă să accepți faptul că tu însuți, nimeni altcineva, ești creatorul a tot ceea ce experimentezi, al tuturor evenimentelor pe care le trăiești”, afirmă Dr. Len, conștient că declarația sa poate fișocantă sau chiar revoltătoare pentru majoritatea oamenilor.

O idee foarte greu de digerat într-o societate în care ne-am obișnuit să ne găsim scuze la tot pasul, să dăm vina pe alții pentru ce nu merge în viața noastră, să cultivăm asiduu o mentalitate de victimă. Mai mult, această idee este greu de acceptat și de către persoanele considerate “supra-responsabile”. Căci una este să îți asumi responsabilitatea propriilor acțiuni și alta este să îți asumi responsabilitatea pentru actele violente ale unor oameni cu care nu ai avut nimic de-a face și cu care singura legăturăpe care o ai este că locuiți împreună în același oraș. Mulți psihologi ar spune că o astfel de gândire nu face decât să ne culpabilizeze în mod excesiv.

TERAPIA IERTĂRII – II… Accesul la miracol, și, implicit, la supraconștient, nu este posibil decât atunci când reîncepem săprivim lumea prin ochii unui copil. Este vorba despre redescoperirea inocenței, nu despre cultivarea infantilității. Problema adulților este că și-au pierdut inocența și și-au accentuat infantilitatea prin evitarea sistematică a asumării responsabilității. “Kahuna“ afirmă că, reinstaurând inocența – stareaîn care nu judecăm, nu punem etichete, nu suntem obsedați de câștigul personal – viața noastră se poate schimba radical.

“Nu vă faceți probleme!”, “Întreaga lume este creația ta și acest lucru trebuie luat ad litteram!”, afirmă Dr. Len. Actele violente ale acelor criminali bolnavi psihic din Spitalul de Stat din Hawaii erau responsabilitatea lui doar pentru faptul că aceștia apăruseră în viața sa. Problemele lor erau “creația” sa și de aceea tot ce a trebuit să facă pentru a-i vindeca a fost să lucreze cu el însuși, să șteargă elînsuși gândurile care au generat acele probleme.

Exagerare dusă la extrem, am putea spune, chiar dacă descoperirile recente din fizica cuantică par a conduce la aceleași concluzii. Asta înseamnă că, dacă copiii noștri au o problemă de sănătate, ceva din noi a produs acea problemă; dacă partenerul de afaceri ne trage pe sfoară, noi am determinat caacel lucru să se petreacă; dacă soțul ori soția ne înșeală, noi am atras asta. Pare absurd.

Totuși, evenimentele din viața noastră actualizează amintiri, tipare de acțiune trecute și reacții ciudate. La urma urmei, toți am experimentat reacții care ne-au surprins și pe noi, și pe cei care ne cunoșteau foarte bine, reacții în care “parcă nu eram noi înșine”, nu-i așa? Dacă te confrunți cu o problemă, o situație-limită, un necaz, o suferință, întrebarea pe care trebuie să ți-o pui automat este: ce anume din ceea ce se întâmplă în mine a generat sau a atras această problemă? Apoi trebuie săștergi gândurile care au produs respectiva problemă. Dar cum putem ști care gânduri au creat acea problemă? “Nu vă faceți probleme!”, spune Dr. Len. “O parte din voi știe. Trebuie doar să-i dați permisiunea.”

Când judec o persoană, acea persoana devine un “ostatic al gândurilor mele”. Creăm lumea prin gândurile noastre, iar pentru “kahuna“ aceasta nu este o metaforă. Este o realitate. În viziunea lor, care este comună cu cea a tuturor religiilor, Dumnezeu a creat ființe perfecte, dar noi nu mai putem să vedem acest lucru, fiindcă între ceea ce există în realitate și ceea ce vedem se interpune gândul.

Noi nu mai vedem ce există în realitate, noi nu ne vedem decât propriile gânduri. “Lumea este ceea ce credem că este!”, afirmă Serge Kahili King, doctor în psihologie și o autoritate internațională în materie de “huna“. Psihologia modernă tinde să ajungă la aceleași concluzii, de vreme ce afirmă căoamenii nu reacționează la evenimentele în sine, ci la propria lor percepție asupra evenimentelor. Mai mult, studiile arată că oamenii tind să se conformeze percepțiilor altor oameni. Altfel spus, dacăspunem în mod repetat unui copil că este rău, el va ajunge să se comporte ca atare. Dacă unui angajat i se laudă în mod repetat performanțele, chiar dacă acestea nu sunt tocmai grozave, el va ajunge să lucreze din ce în ce mai bine.

În limbajul unui “kahuna“, acest fenomen se exprimă în felul următor: dacă eu gândesc într-un anumit fel despre o persoană, acea persoana devine un “ostatic al gândurilor mele”. Asta înseamnăcă el tinde să se conformeze percepției mele și, mai devreme sau mai târziu, se va comporta în așa fel încât să-mi confirme percepția mea despre el. Prin urmare, actele unei persoane sunt o consecințăa ceea ce gândesc despre acea persoană și trebuie să-mi asum responsabilitatea pentru acest lucru. De aceea, a nu judeca este singura atitudine corectă vis-a-vis de o altă persoană.

Dacă este ceva de corectat, spun “kahuna“, atunci acest ceva reprezintă erorile noastre de gândire. Așa stând lucrurile, atunci poate că nu ar trebui să ne mire foarte mult că Dr. Len și-a vindecat pacienții lucrând doar cu el însuși.

Ce a făcut exact Dr. Len pentru a-și vindeca pacienții?

“Am repetat în continuu: “Îmi pare rău! Te rog, iartă-mă!”, a declarat senin Dr. Len. “Asta-i tot”. De-a dreptul șocant! Bănuiesc că Doctorului Len îi place să șocheze, să surpindă printr-o lovitură puternicăși neașteptată rutina noastră mentală. El spune că oamenii, în special vesticii, gândesc prea mult. Mai exact, sunt prinși în rutina unor programe care rulează inconștient. Contrar a ceea ce gândim noi, el susține cu tărie că intelectul nu poate rezolva problemele. Cred că Einstein ar fi fost de acord cu el, din moment ce a declarat că “o problemă nu poate fi rezolvată la nivelul de gândire care a generat-o!”

CERE-ȚI IERTARE!

De aceea, nu trebuie decât să conștientizezi problema pe care o resimți la nivel fizic, emoțional, mental etc., apoi să începi să îți purifici gândirea, care a atras problema, printr-un proces de căință și iertare. “Îmi pare rău! Te rog, iartă-mă! Îmi pare rău pentru că te-am făcut ostatic al gândurilor meleși fiindcă, prin negativismul gândurilor mele, ți-am influențat în mod distructiv comportamentul!” Așa este în creștinism: ruga trebuie precedată de căință și de cererea iertării. Asta este ceea ce poate face conștientul: să se căiască și să ceară iertare. Restul este treaba supraconștientului, el este armonizatorul, vindecătorul. Suntem prizonierii propriei minți și nu putem evada folosindu-ne tocmai de minte, temnicerul însuși.

Cum te poți ajuta în viața de zi cu zi

Acest proces poate fi folosit în cele mai diverse situații: când suntem bolnavi, când cineva apropiat este bolnav, când ne confruntăm cu probleme profesionale, financiare, sentimentale etc.

Dacă problema ține de sănătate, atunci putem spune corpului: “Îmi pare rău că ți-am făcut rău prin gândurile mele negative! Te rog, iartă-mă!”. Și repetăm acest lucru cu sinceritate până cândproblema dispare.

Dacă copilul are probleme la școală, putem repeta mental: “Îmi pare rău că ți-am creat aceste probleme prin gândurile mele! Te rog, iartă-mă!”. Este esențial ca trăirea să fie autentică, iar cererea de iertare să fie pe deplin sinceră. Consecința imediată este un sentiment de iubire, iar Dr. Len și Morrnah Simeona declară că acesta este un semnal că vindecarea a început.

Probabil că, la o primă citire, vei respinge aceste lucruri, pe motivul că sunt prostii, povești de adormit copiii. Dar “kahuna“ afirmă că supraconștientul este receptiv tocmai la limbajul de copil, ignorând formulările savante. Interesant este că psihanaliza a ajuns la o concluzie asemănătoare: interpretările pretențioase, “deștepte”, “intelectualizate“ nu ajung la pacienți. Accesul la miracol, și implicit, la supraconștient nu este posibil decât atunci când reîncepem să privim lumea prin ochii unui copil. Este vorba despre redescoperirea inocenței, nu despre cultivarea infantilității. Problema adulților este că și-au pierdut inocența și și-au accentuat infantilitatea prin evitarea sistematică a asumării responsabilității. “Kahuna“ afirmă că, reinstaurând inocența – starea în care nu judecăm, nu punem etichete, nu suntem obsedați de câștigul personal – viața noastră se poate schimba radical: renunțăm la a ne complica viața inutil și ne redobândim bucuria de a trăi, devenim mai creativi, ne adaptăm mai simplu și mai eficient schimbărilor; iar calitatea relațiilor noastre se îmbunătățește semnificativ.

În loc de concluzie

Un medic din Statele Unite ale Americii, Dr. Ira Byock, a lucrat foarte mult cu bolnavi în fazăterminală și a descris experiențele și concluziile sale în două cărți devenite best-seller-uri. Una dintre ele se numește “The Four Things that Matter Most” și se referă la cele mai frecvente declarații pe care bolnavii le fac celor apropiați, pe patul de moarte.

Acestea sunt:

IARTĂ-MĂ!

TE IERT!

MULȚUMESC !

TE IUBESC!

Dr. Ira Bylock consideră că nu trebuie să ajungem pe patul de moarte pentru a folosi aceste declarații care, în opinia sa, au un potențial imens în a ne vindeca relațiile și în a ne transforma profund viața.

Distribuie: