Ce materie sa studieze copilul la scoala, ce abilitati sa dezvoltam la copil raportandu-ne la un viitor volatil?
Prof. Mircea Miclea, întemeietor al Școlii psihologice cognitive din Romania, se intreaba, in cadrul unei recente conferinte, asa:
– Ce competente sa dezvoltam la copil?
– Ce echipament mental sa achizitioneze?
– Cum sa redirectionam procesul de invatare?
– Cum sa dobandeasca elevul autodisciplina, sa o integreze si sa isi dezvolte gandirea de designer?
Cautam permanent un echilibru armonios si sanatos intre legaturile simbiotice bazate pe nevoile primordiale care nu au fost satisfacute in special in primii ani de viata si puterea de-a actiona liber la varsta adulta.
Gasirea si mentinerea echilibrului dintre dependenta si autonomie devine o sarcina dificila atunci cand individul a trecut in primii sai ani de viata printr-o „trauma simbiotica“ la nivelul relatiei de atasament cu mama sau cu alti ingrijitori apropiati.
Atunci cand sugarul sau copilul mic nu obtine de la mama sa iubirea, siguranta, protectia si caldura de care are absoluta nevoie, el va cadea prada unor „complicatii simbiotice“ care, in dezvoltarea sa ulterioara, vor lua forma unor comportamente adictive, anxioase sau chiar schizofrenice. (Vezi Franz Ruppert, „Simbioza si autonomie”.
Autonomia nu va fi obtinuta fara rezolvarea problemelor de baza. (…)
Multi oameni traiesc relatii nesatisfacatoare, disfunctionale sau chiar toxice. Unii dintre ei asteapta ca ele sa se rezolve de la sine, altii doresc schimbarea de cealalta parte, considerand ca ei sunt in regula. Alta categorie se izoleaza resemnandu-se, și mai exista o categorie care muncește sa-și înțeleagă relațiile și sa rămână doar in relații sănătoase.
Unii s-au obisnuit sa traiasca in conflict si considera o normalitate cearta in familie, de exemplu. Altii gasesc refugiu in izolare sau intr-un grup restrans…
Pentru ei aceasta este zona de confort si nu actioneaza, nu fac nicio schimbare atata timp cat nu-si asuma nimic din ceea ce li se intampla. Sunt dispusi la o schimbare doar cand incepe sa-i doara.
Toate starile emotionale provin de undeva, au o cauzalitate. Emotiile sunt si ele stocate intr-o memorie a lor care, din cate se pare, nu are legatura cu ratiunea, cu memoria ca functie psihica. Oare cum functioneaza aceasta memorie? Se stie ca „inima are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste”. Parca Blaise Pascal spusese asta.
Eu cred ca afectivitatea, nu ratiunea este responsabila de procesul decizional, de actiunile umane, de sanatatea si echilibrul nostru interior. Ea ne conduce. Ratiunea doar o slujeste. Se spune ca daca iti schimbi gandurile, iti schimbi si starea de spirit, buna dispozitie. Daca iti golesti mintea de ganduri precum yoghinii, te relaxezi. Daca te focusezi pe respiratie si iti relaxezi corpul, din nou obtii starea de bine, iar inima ti se deschide. (…)
