Toate starile emotionale provin de undeva, au o cauzalitate. Emotiile sunt si ele stocate intr-o memorie a lor care, din cate se pare, nu are legatura cu ratiunea, cu memoria ca functie psihica. Oare cum functioneaza aceasta memorie? Se stie ca „inima are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste”. Parca Blaise Pascal spusese asta.

Eu cred ca afectivitatea, nu ratiunea este responsabila de procesul decizional, de actiunile umane, de sanatatea si echilibrul nostru interior. Ea ne conduce. Ratiunea doar o slujeste. Se spune ca daca iti schimbi gandurile, iti schimbi si starea de spirit, buna dispozitie. Daca iti golesti mintea de ganduri precum yoghinii, te relaxezi. Daca te focusezi pe respiratie si iti relaxezi corpul, din nou obtii starea de bine, iar inima ti se deschide. (…)┬á

Emotiile sunt stocate si in corpul nostru, de aceea cand ai o stare proasta, esti suparat, si ignori aceste stari, semnale, corpul somatizeaza si se imbolnaveste.
In cadrul sedintelor de terapie poti reface legatura si comunicarea cu aceasta parte bolnava din corp si imediat vei obtine informatii de la ea care te vor duce la cauzalitate si implicit la vindecare. Mai mult, chiar recunosti procesul.

Printre emotiile negative se numara frica, vinovatia, ura, gelozia, rusinea, indoiala, dispret, dezgust, neputinta, ingrijorare, stres, plictiseala, etc.
Durerea si starile „negative”, cum ne place noua sa spunem, sau triste, apatice, nu sunt „rele”. Ele dimpotriva ne dau informatii esentiale despre anumite conflicte interioare care pot fi rezolvate la timp.
Multi dintre noi fugim de tristete, de fricile noastre, de singuratate, fortandu-ne cu orice chip sa fim fericiti. De fapt refuzam sa ne vedem, sa ne cunoastem si sa ne acceptam neconditionat.
Aceste persoane nu sunt pregatite sa stea cu ele insile, cu durerea lor si a altora. De aceea devine o problema (si greu de acceptat) o persoana indispusa si trista. Pentru ca noi nu suportam propria durere si nu suportam sa ni-o arate cel de langa noi. Este prea mult si preferam sa ascundem aceasta parte sau sa ne-o pacalim acoperind-o cu „sclipiciul” vietii. De exemplu, sunt parinti care nu pot sta cu durerea propriilor copii, cu temerile lor sau cu partile lor mai putin „placute” pentru ca ei nu pot tolera aceste parti din ei.

Cand memoria emotionala nu este antrenata si este asaltata si „plina” de evenimente negative, incepe sa dea pe-afara tocmai cand nu te-astepti. Ca picatura chinezeasca. Iar de aici nu mai intelegi nimic, esti asaltat de senzatii, ganduri naspa, ai un comportament bizar si un zambet fals si trist pe fata. Dai check in -uri inedite si te apuci de selfi. ­čÖé
Te si miri ca te-a napadit tristetea ca doar n-ai niciun motiv!… Mai mult ai inceput si sa uiti. Si mai vin si alti „prieteni neasteptati” la „petrecerea” din interiorul tau… Esti coplesit iar „ratiunea” nu mai intelege nimic.

Insa corpul tau stie si tu stii! Memoria cand uita, nu uita selectiv, adica opreste ce ii place din perioada accea de viata si da delete momentelor traumatice, ci baga tot calupul la Recycle Bin. Fireste ca e posibil sa nu ne mai amintim nimic ani intregi. Insa, don’t worry. Putem face o revocare a perioadei trimisa in intunericul din Recycle Bin cu ajutorul unui specialist. Acesta, cu iscusinta lui, ne va insoti cu grija si atentie si afectiune pe carare indarat. Este o calatorie dureroasa pentru ca reface traseul, insa foarte frumoasa. (…) Se spune ca nu destinatia este importanta, ci calatoria in sine. Noi, in schimb, vom beneficia de ambele. ­čśë Destinatia, scopul, este marea reintregire de care vorbesc marii specialisti, intalnirea cu tine, unitatea dintre I, Me, Myself.
Insa se obtine numai daca vrei cu adevarat, daca stai cu tine, te uiti la tine si incepi sa mai scoti din lista de activitati momentele „sclipicioase” sau „false”. (…)

Un moment fals, de exemplu, pe care l-am intalnit frecvent este acela prin care crezi ca ai iertat. Adica furia si frustrarea mocneste in tine, iar tu te convingi ca trecutul a fost trecut, ca asa a stiut X sau Y sa faca, ca acestea erau vremurile, ca ii iarta Dumnezeu. Intre timp bagi cateva respiratii ca sa iti relaxezi corpul. Te apuci de yoga, spiritualitate, dai citate bune. Nu te opresti si continui sa muncesti ca un corporatist, iti mai iei o haina de firma, pleci in Tailanda, te duci la Gaia si participi la maratoane. ­čÖé
Total gresit si grotesc fata de tine. In primul rand trebuie sa vezi aceasta furie, s-o asculti, sa iei in serios nedreptatea care ti s-a facut, si apoi focul incepe sa palpaie mai incet.

Lucrurile se complica atunci cand te-ai nascut cu „bagaj” traumatic transmis prin ADN de la parinti, bunici, strabunici. Aici este mai complicat. (…)

Nu stiu daca exista expresia de fitness emotional, daca nu, am sa inventez eu aici aceasta practica. ­čÖé Prin practicarea unui antrenament constant, si de la usor la greu, ne putem apropia mai mult de emotiile noastre, de noi, de Sinele nostru. Adica vom antrena mai bine „muschiul inimii”. Se pare ca „un elefant se mananca cu bucati mici”…

Insa totul se rezolva. Cu liniste, pace si iubire.

Amintiti-va intotdeauna ca orice rau pe care il faceti celuilalt, vi-l faceti voua in primul rand, adica va retraumatizati.